A A A

Legea taxei de stat

02 Ianuarie 2024 | 155

      ​La 01 ianuarie 2024, intră în vigoare Legea taxei de stat nr. 213 din 31 iulie 2023 care a fost elaborată cu scopul de a ajusta cadrul normativ și de a crea un echilibru bugetar între asigurarea unui serviciu public calitativ și obligația cetățeanului care folosește acest serviciu. 

Printre prevederile novatorii figurează introducerea noțiunii de „taxă de timbru” – suma percepută la contul instanței de judecată de la persoanele fizice și juridice pentru toate cauzele civile de contencios administrativ, precum și pentru contestațiile împotriva procesului – verbal și deciziilor agenților constatatori în procesele contravenționale. 

De asemenea, vor fi ajustate cuantumurile taxei de stat și va fi modificat procentul de încasare a taxei de stat. 

Totodată, taxa de stat pentru anumite cereri de instanță va fi majorată, astfel încât persoanele care se află în fața unui litigiu, care poate fi soluționat mai simplu și mai rapid pe cale extrajudiciară, să fie mai motivați să o facă. 

Astfel, conform noii Legii a taxei de stat enunțată supra avem următoarele de tipuri de taxe: 

1. Taxa de timbru – este o sumă de bani care se percepe, o singură dată, de la persoanele fizice și juridice pentru intentarea unui proces judiciar civil, de contencios administrativ, precum și pentru fiecare contestație împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenționale atât în primă instanță, cât și în căile de atac. Taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eșalonare, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege. Suma de bani plătită ca taxă de timbru nu se restituie și nici nu se compensează din contul părții care a pierdut procesul. Nu se percepe taxă de timbru de la autoritățile și instituțiile publice în acțiunile care au ca obiect încasarea unor sume de bani la bugetul de stat. Taxa de timbru constituie 200 de lei.

2. Taxa de stat pentru cererile de chemare în judecată – care se achită pentru cererile de chemare în judecată în cazul litigiilor cu caracter patrimonial și nepatrimonial conform anexei nr. 1 al Legii taxei de stat. 

3. Taxa de stat pentru cererile de apel – pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanțelor de judecată, inclusiv pentru apelul incident și cererile de alăturare la apel, aceasta constituie 85% din taxa de stat achitată în prima instanță, iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 85% din taxa calculată din suma contestată. 

4. Taxa de stat pentru cererile de recurs – pentru cererile de recurs privind hotărârile instanțelor de judecată, aceasta constituie 70% din taxa de stat achitată în prima instanță, iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 70% din taxa calculată din suma contestată. 

5. Taxa de stat pentru cererile de revizuire – pentru cererile de revizuire a actelor judecătorești de dispoziție acestea constituie 55% din taxa de stat achitată în prima instanță, iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 55% din taxa calculată din suma contestată. 

Pentru achitarea taxei de stat și a taxei de timbru sunt disponibile conturile de decontare pe site-ul instanțelor de judecată la categoria „Taxe de stat”.

Totodată, serviciile lansate spre achitare a taxelor menționate supra sunt disponibile pe mediul „MPay” potrivit link-urilor : https://mpay.gov.md/  și https://instante.justice.md/