A A A

Ziua Europeană a Justiției Civile

26 October 2023 | 60

              Ziua de 25 octombrie a fost declarată ca  Ziua Europeană a Justiției Civile și  a fost instituită la nivel european de către Comisia Europeană şi Consiliul Europei la data de 5 iunie 2003, cu scopul de a aduce în atenţia cetăţenilor modul de funcţionare a justiţiei, drepturile lor și accesul la justiție pe plan naţional şi european.

                În acest context, Curtea de Apel Bălți, a organizat în data de 25 octombrie 2023 o manifestare de tipul „uşilor deschise”, eveniment la care au fost  invitaţi elevii clasei IX "c" din cadrul "Liceului Teoretic M. Eminescu".

                Oaspeții noștri juvenili au intrat în dialog cu reprezentanţii Curţii de Apel Bălți, au vizitat compartimentele de specialitate din cadrul instanţei, au fost organizate prezentări cu privire la structură, organizare şi funcţionare a  instituției, la condiţiile de muncă al personalului auxiliar, la etapele pe care le parcurge un dosar până la soluţionare. Totodată, participanţilor li s-a prezentat o sală de judecată, locul special amenajat în care inculpaţii arestaţi sunt prezenți în faţa instanţei, camera pentru audierea minorilor şi arhiva curţii.

Conducerea Curții de Apel Bălți salută asemenea manifestări şi susţine tendinţele elevilor de a căpăta noi abilităţi și cunoştinţe. La finalul vizitei, elevii au primit  broşuri cu privire la lumea complexă a legilor și procedurilor judiciare, elaborate de Instanțe Judecătorești Mode.