A A A

Seminar „Principiile procesual civile și desfășurarea procedurii în procesul civil”

30 November 2016 | 13

În perioada 28-29 noiembrie curent, în cadrul Curții de Apel Bălți a fost organizat training-ul moldo-german cu tematica „Principiile procesual civile și desfășurarea procedurii în procesul civil” în scopul instruirii continue a judecătorilor cît și a avocaților.

Desfăşurarea acestui eveniment a fost posibilă graţie organizatorului Fundaţiei Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ) în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și Asociația Judecătorilor din Republica Moldova.

Evenimentul a demarat cu mesajele de salut ale președintelui instanței, d-nul Alexandru Gheorghieș, reprezentanta Fundației IRZ, d-na Aliona Bleah și d-nul Boris Lichii, decanul Baroului Avocaților din Bălți.

În cadrul training-ului partenerii germani, d-nul Dr. Martin Kessen, judecător la Curtea Supremă de land din Köln, d-nul Sven Kohlmeir, avocat, Hendrick Seidel, avocat, au abordat următoarele subiecte de discuții:

  • rolul judecătorului în procedura civilă;
  • rolul avocatului în procedura civilă;
  • simularea procesului cazului: delict rutier – soluția germană;
  • simularea procesului cazului: delict rutier – soluția moldovenească.

De asemenea, s-a acordat o deosebită atenție discuțiilor comune privind experiența participanților cu analiza dosarelor în cauzele civile și anume, structura dosarului într-o cauză civilă, schimbul de informații între participanții unei proceduri civile. Totodată, au participat la activități practice și studii de caz. 

La final, președintele instanței, d-nul Al. Gheorghieș a remarcat buna colaborare și a adus sincere mulțumiri Fundației Germane pentru Cooperare Juridică Internațională pentru suportul acordat în vederea organizării acestui şi altor cursuri de instruire.