A A A

Masa rotundă cu genericul "Dificultăți întîmpinate de către angajații MAI la executarea aducerii silite"

29 April 2022 | 90

La data de 28 aprilie 2022  în cadrul  Curții de Apel Bălți a fost organizată Masa rotunda cu genericul “ Dificultăți întîmpinate de către angajații Ministerului Afacerilor  Interne la executarea aducerii silite și anunțarea în căutare a persoanelor”, unde au participat Talpa Ion, Președintele Curții de Apel Bălți și Colaboratorii Inspectoratelor de Poliție din regiunea Nord.

În cadrul întrunirii s-au pus în discuție mai multe aspecte vulnerabile ce apar sau pot apărea în conlucrarea interinstituțională. A fost abordată tema cu privire la executarea aducerii silite și anunțarea în căutare a persoanelor, înlocuirea sancțiunilor contravenționale cu o altă sancțiune prevăzută de lege, întocmirea corectă a proceselor verbale. De asemenea au fost împărtășite bunele practici, recomandate în timp, precum și s-a încercat de a exclude unele disensiuni conceptuale, ceea ce ar determina o unificare a practicii judiciare naționale.

În acest context au fost propuse soluții în vederea înlăturării unor carențe și sperăm că astfel de convocări  vor condiționa fortificarea calitativă a actului judecătoresc final.